|
CARTEA TEHNICĂ A STAŢIEI
SISTEMUL DE TRATARE A APELOR REZIDUALE EUROTANK (ETK)
Acest certificat se referă la Instalaţia de tratare a apelor reziduale ETK.
Instalaţia de tratare a apelor reziduale ETK a fost proiectată pentru a trata ape reziduale din gospodării de până la 130 de persoane, aceasta capacitate fiind pe deplin posibil de atins datorita:
-rezervei prevazute in compartimentul anoxic
-capacitatii de a se lucra cu concentratii crescute de namol in compartimentul destinat epurarii aerobe
-capacitatii de aerare a suflantelor din dotare
Tancurile pot fi folosite şi în baterii bine ramforsate, iar echipate corespunzător se realizează staţii de epurare care pot deservi comunităţi de până la 3.000 persoane.
Instalaţia pentru tratarea apelor reziduale a fost concepută şi în scopul epurării apelor menajere şi/sau a apelor uşor biodegradabile provenite de la creşterea animalelor sau de la prelucrarea cărnii.
Instalaţia este de tip monobloc alcătuită din mai multe compartimente fiecare având un rol specific.
Viaţa unităţii, atunci când este instalată şi folosită în conformitate cu instrucţiunile deţinătorului certificatului, trebuie să fie de minim de 25 de ani. Totuşi, componentele mecanice vor fi supuse uzurii normale şi vor necesita servisare în această perioadă.
DESCRIEREA PRODUSULUI
Sistemele oferite de societatea noastră pentru epurarea apelor reziduale cu substanţe uşor biodegradabile se bazează pe:
- fenomene fizice ale transferului de masă
- fenomene chimice (reacţii de hidratare, hidroliză, modificări ale pH-ului, etc.)
- fenomene biochimice (reacţii catabolice, anabolice, inhibarea reacţiilor enzimatice)
- fenomele hidraulice (timpi de retenţie,k distribuţia apei uzate în reactor)
Sistemul constă din mai multe compartimente de tratare având roluri diferite.
La pătrunderea apelor reziduale în primul compartiment care funcţionează în regim deficitar de oxigen are loc o primă biodegradare a substanţelor organice şi a anumitor substanţe anorganice, cu ajutorul bacteriilor. Concomitent are loc şi o separare a grăsimilor care se colectează într-un jghab separat.
Regimul de oxigen este de tip anoxic favorizând reducerea azotaţilor şi eliminarea fosforului.
În continuare apele reziduale pătrund în compartimentul destinat epurării biologice aerobe care funcţionează pe principiul amestecului complet. Cantitatea de nămol biologic şi timpii de staţionare sunt calculaţi astfel ca să se realizeze parametrii de epurare ceruţi de legislaţia în vigoare.
Oxigenarea apelor se realizează prin barbotarea aerului cu ajutorul ventilatoarelor adecvate.
Apele epurate biologic pătrund în compartimentul decantor care este astfel conceput încât asigură concomitent o filtrare a acestora, nămolul biologic recirculându-se în interiorul sistemului. Periodic (circa un an) în funţie de condiţiile concrete o parte din nămol va trebui evacuat în afara sistemului prin vidanjare.
După operaţiunea de decantare şi filtrare apele sunt evacuate în emisar.
Întregul sistem funcţionează gravitaţional, energia electrică fiind consumată doar pentru aerarea apelor.
Elemente adiţionale:
* Carcasă hidroizolantă a pompei de aer
* Pompă de aer
* Analizor de oxigen dizolvat şi emiţător de alarmă
* Manuale de instalare, operare şi întreţinere şi ghid de utilizare
FABRICARE
Instalaţia este de tip monobloc fabricată din poliester armat cu fibră de sticlă, materialul fiind foarte rezistent la umiditate, solicitări mecanice şi mediu de reacţie acid.
Echipamentul de aerare constă în suflante tip MEDO produse în Japonia cu o foarte mare anduranţă în exploatare, având şi consum de energie redus.
Sistemul de introducere a aerului se asigură prin discuri se dispersie produse şi comercializate de Stamford Scintific International din Canada, care asigură o aerare corespunzătoare a apelor pentru un consum optim energetic.
Controlul calităţii:
Inspecţiile de control al calităţii includ grosimea componentelor, acurateţea dimensională asamblată şi siguranţa prinderilor.
LIVRARE, STOCARE ŞI MARCARE
Unităţile Sistemului de tratare a apelor reziduale ETK trebuie ridicate prin suspendare în punctele recomandate de producător pentru a evita deteriorarea rezervoarelor pe durata descărcării şi amplasării în excavaţie. Descărcarea trebuie supravegheată cu grijă, iar echipamentul de ridicare trebuie ales luând în considerare greutatea unităţii, dimensiunile şi distanţa de ridicare. Toate operaţiile de ridicare trebuie să fie în conformitate cu prevederile legale. Instrucţiunile producătorului trebuiesc urmate prin folosirea echipamentelor de ridicare potrivite.
Rezervorul de tratate a apelor reziduale ETK trebuie păstrat pe un teren moale fără ascuţişuri de la pietre ascuţite sau cărămizi, etc. care pot deteriora rezervorul. Toate componentele electrice trebuie păstrate într-un mediu curat şi uscat.
Produsul poartă numele producătorului şi detalii de contact, certificări de calitate, de mediu şi legale inclusiv marca de identificare care include numărul de certificat, etichete care indică conexiunile de intrare şi de ieşire, numărul de model şi numărul maxim de persoane deservite.
INSTALAREA
Generalităţi:
S.C. EUROTANK S.R.L. oferă service pentru proiectarea, supravegherea la faţa locului şi instalarea Sistemelor de tratare a apelor reziduale ETK.
Este necesar să se impiedice pătrunderea apelor pluviale în instalaţia de epurare. Obiectele plutitoare care pot să pătrundă accidental în instalaţie se reţin pe un grătar de curăţire. Materialele nebiodegradabile de exemplu covoare, articole de plastic, cauciuc, latex, etc. nu trebuie să pătrundă în sistemele de epurare.
Sistemul de tratare a apelor reziduale ETK nu trebuie instalat în zone care sunt expuse la inundaţii fără o protecţie adecvată aşa cum se specifică de producători.
Este esenţial să se ia măsuri de precauţie pentru a preveni deteriorarea prin traficul de la faţa locului. Suprasarcinile de la vehicule, etc. nu trebuie permise la o distanţă egală cu adâncimea excavaţiei, cu excepţia cazului când se asigură protecţii. Un gard corespunzător trebuie instalat pentru a preveni accesul vehiculelor prea aproape de unitate.
Lucrări electrice:
Conexiunile electrice ale sistemului de tratare a apelor reziduale ETK la carcasa pompei de aer trebuie realizate de o persoană competentă folosind materiale corespunzătoare în acest scop.
Cablurile trebuie protejate de deteriorarea accidentală printru-un tub corespunzător sau alte mijloace de protecţie. Carcasa trebuie protejată de deteriorarea accidentală de către vehicule.
LOCALIZARE ŞI VENTILAŢIE
Localizarea sistemului de tratare a apelor reziduale ETK trebuie aleasă astfel încât să existe un acces adecvat pentru instalare şi întreţinere ulterioară şi desfundare. Curăţarea se realizează prin spălare şi vidanjare.
EVACUAREA APEI REZIDUALE TRATATE
Principii generale:
Sistemul de tratare a apelor reziduale ETK produce apă reziduală complet tratată (BOD<20 mg/l; solide în suspensie <30 mg/l)
Datorită gradului ridicat de percolare în general nu este nevoie de instalarea sistemelor de difuzie-amestec.
Tratare ulterioară:
În anumite cazuri (de exemplu în vecinătatea unei surse de apă potabilă), efluentul poate necesita „finisarea” şi dezinfectarea înainte de descărcare, pentru a reduce nivelurile de bacterii coliforme. Eurotank poate sfătui sau furniza metode variate de finisare şi dezinfectare.
SERVISARE ŞI ÎNTREŢINERE
Eurotank oferă contracte de servicii şi întreţinere.
Incinta:
Acolo unde este necesar, zona din jurul rezervorului trebuie îngrădită pentru a o proteja de animalele domestice şi alt trafic nedorit.
Generalităţi:
Sistemul de tratare a apelor reziduale ETK se potriveşte pentru colectarea şi epurarea apelor reziduale menajere şi a celor provenite de la crescătoriile de animale de până la 30 de capete, prelucrarea cărnii şi din industria alimentară în general.
Următoarele condiţii se vor respecta pentru toate instalaţiile:
1. Apa subterană şi nivelele de inundaţie vor fi întotdeauna sub nivelul de ieşire al instalaţiei.
2. Descărcarea de la Sistemul de tratare a apelor reziduale ETK trebuie să se facă într-un curs de apă în conformitate cu cerinţele Autorităţii locale.
3. Toate sistemele de tratare a apelor uzate vor fi marcate fără a se putea şterge cu tipul modelului şi echivalentul populaţiei astfel încât atunci când instalaţia este completă aceste detalii să fie clar vizibile în scopuri de înregistrare.
Efluentul care rezultă de la colectorul tratat cu Sistemul de tratare a apelor reziduale ETK va fi în mod normal în limitele standardelor actuale cu condiţia ca sarcinile hidraulice şi BOD să fie în limitele recomandate de producător pentru unitatea instalată.
În anumite condiţii neobişnuite, efluentul rezultat poate să nu fie în limitele standardelor. Acest lucru este normal pentru orice proces de tratare a deşeurilor biologice şi poate fi cauzat de o sarcină hidraulică sau BOD neobişnuită, condiţii meteorologice, contaminare cu cantităţi excesive de (a) deşeuri şi grăsime, (b) dezinfectanţi casnici, (c) detergenţi sau otrăvirea florei sau faunei microbiologice prin alte chimicale.
BAZA DE PROIECTARE
Calitatea apei reziduale:
Caracteristicile apei reziduale tratate:
|
pH
|
6-9
|
|
BOD
|
< 20mg/l
|
|
Solide în suspensie
|
<30 mg/l
|
|
Amoniu
|
< 20 mg/l N
|
|
Fosfor
|
< 5 mg/l
|
Se va permite o perioadă de aclimatizare după darea în funcţiune a unităţii înainte de a se aştepta atingerea parametrilor normali. Această perioadă este în general de câteva săptămâni şi este normală pentru orice instalaţie de tratament biologic.
EVALUARE DE MEDIU
CURĂŢARE ŞI ÎNTREŢINERE
Curăţirea şi întreţinerea trebuie realizate de personal instruit şi experimentat în conformitate cu instrucţiunile de funcţionare şi întreţinere furnizate de Eurotank.
Curăţarea:
Sistemul de tratare a apelor reziduale ETK se desfundă cu o instalaţie de vidanjare. Trebuie să se acorde atenţie pentru a evita deteriorarea duzei furtunului. Zonele primare de depunere se vor desfunda numai în conformitate cu recomandările deţinătorului Certificatului. Pentru o locuinţă medie aceasta poate necesita curăţare la 12 - 18 luni.
SIGURANŢA
Siguranţa personalului:
Capacul de acces este fixat sigur şi blocat pentru a preveni accesul neautorizat. Capacul nu va fi lăsat deschis deasupra unui rezervor nesupravegheat. Rezervoarele sunt potenţial periculoase, în mod particular atunci când sunt desfundate. Desfundarea nu trebuie făcută niciodată singur. Pătrunderea în rezervor se face numai în prezenţa personalului autorizat şi instruit. Focul deschis poate cauza explozii şi nu se va folosi în vecinătatea rezervorului.
Toate Sistemele de tratare a apelor reziduale ETK trebuie localizate, poziţionate şi marcate pentru a preveni suprasarcinile sau impactul accidental al vehiculelor.
Agrementare:
Staţiile Eurotank au fost agrementate de Consiliul Tehnic Permanent pentru Construcţii sub nr. 003-05/108-2011 în urma lucrărilor de agrementare tehnică executate de Institutul de Cercetare, Proiectare şi Producţie Experimentală „PROCEMA CERCETARE S.R.L.” Bucureşti.
DOWNLOAD
|